pe rafturi

Iau bob cu bob dintr-un strugure şi îmi cuminţesc încet respiraţia. Mi-e dor şi mi-e ciudă că sunt lipsită de ce e “al meu”, de tot ce am concentrat în cuvântul “acasă”. Îmi doresc un bol micuţ pe care să-l aşez aproape de mine, prin care să trag cu ochiul de fiecare dată când nu-mi ajunge aer să respir în acest “nou acasă”. Să-i văd pe fiecare pentru câteva secunde şi apoi să-mi caut şi eu de treabă. Deocamdată îmi aşez acest “nou acasă” pe rafturi.

Din vacarmul de voci îl auzeam ieri pe O. spunând calm că şi-a luat rămas bun de la mama lui pentru totdeauna. Că la despărţire ai lui îl rugau frumos să-i fie bine şi să nu se mai întoarcă în Iran, that wretched country. Dar o să se întoarcă. They would probably get me arrested, mai spunea calm, dar nu ar fi pentru prima dată. Autorităţile de acolo ştiu sigur că Soros ar fi finanţat revoluţiile de catifea din Europa de Est, de aceea nici un cetăţean iranian nu trebuie să intre în contact cu acest duşman naţional, darămite să înveţe la o universitate fondată tot pe banii lui. 

S. e a doua oară când bea alcool şi spune că nu e chiar aşa rău cum se spune. It rather makes you feel relaxed. Are 2 fraţi şi 2 surori acasă în Pakistan. La plecare mătuşile se certau între ele că S. trebuie să se mărite şi să stea liniştită acasă. I want this to be my decision, not theirs, spunea S. încurcată. Ar vrea să le spună că nu se mai roagă demult, dar nu te poţi lăsa aşa uşor de islam, e un act de trădare care se pedepseşte cu moartea. Orice trădare e fatală. La fel cum orice soţie suspectată de bărbatul ei de adulter care nu poate aduce 4 martori în favoarea ei e ucisă cu pietre. Just like that, ca în filme („The Stoning of Soraya M.”)
E. ne povestea despre cele 2 săptămâni de război din Abhazia când era în vacanţă la bunica ei, gloanţele şuierau din toate părţile şi ea stătea culcată în maşină. Despre alfabetul georgian din secolul 4 si despre poetul lor naţional din secolul 12 când românii nici nu se înfiinţaseră ca stat. Lui V. îi place să se declare marxist pentru că s-a săturat de anticomuniştii din Ucraina şi de xenofobismul lor. Oponentul lui ideatic, Nietzsche, un alt coleg, vorbeşte tare şi se încurcă în cuvinte. Operaţional, ar fi trebuit să separi hărmălaia de glasuri în două, în Nietzsche şi în Islam. Sau să fugi să te prinzi în trenul pinguinilor pe ritmuri tradiţional-ungureşti. Cam transilvăneşti, zicea un coleg român.  Americanii râdeau în grup. Cred că de la un cântec.