1/31/08

o

ar vrea să trăiască într-o lume monocromă
într-un pătrat zidit bine
cu pereţii vopsiţi uniform
ar sta întinsă toată ziua, proiectată în static
şi ar împroşca cu ochiul variaţii ideatice
multicolore

o este o
nu vreau nimic
nu vreau să fac nimic
am tremurat atâtea dăţi
o este o
vreau să mă opresc


nu mă învârti, c-ameţesc

o. vopseşte peretele cu o perie groasă şi grea
nici un defect
nici o pată

1/30/08

brat

eu dacă o să-mi fac cetăţenie română, am să-mi ieu apartament ş-am să te ieu cu mine, da mai întâi am să te duc la biserică să ne facă popa fraţi de cruce, vrei? eu îţi zic...da mai întâi să-mi fii soră de cruce...tu eşti o fată cuminte...cea mai cuminte fată pi cari o ştiu eu şi eu ştiu multe fete...

1/18/08

plecările

Când pleci dintr-un loc în altul se întâmplă următoarele lucruri:

Stânjenit, ţinând în minte vag cine eşti şi ce vrei, aştepţi oferta întâmplării.

N. stătea micuţă dincolo de geam cu privirea lipită strâns şi eu aş fi vrut să o prind în mâini să o pun în valiză, să o iau şi să o am cu mine mereu.

Chiar aşa, dar timpul se lungea şi deja se crease o alianţă care avea să dureze două luni şi jumătate până venea iarna şi crăciunul şi un nou an şi o primă vacanţă studenţească. Mă ghemuisem lângă geam, păream suspectă, ce va fi cu mine, nu-i mare lucru, nici nu mai contează, gândurile se învălmăşeau toate, şi numai eu stăteam liniştită copleşită de acest spectacol necondiţionat.

Aveam înainte o noapte prea scurtă între ceea ce avea să urmeze şi nu aveam nici un fel de emoţie. Aşa trebuia să se întâmple, aproape nimic extraordinar în întâmplarea aceasta, când ea, my dearest thing would stay in the same place till I am gone forever, ea trebuia să-mi facă cu mâna, eu să stau înăuntru, echipată, îngrămădită, gata să plec.

De îndată ce autobusul a pornit, mi-am pus căştile şi am început să înghit bucăţi din wild world, simţeam că e pentru mine, că cineva îmi lăsa acest mesaj de rămas bun.

Te muţi dintr-un loc în altul cu tot ce ai în tine, îngrămădit şi niciodată nu vei fi întreg: un şoarece te roade pe neprins de veste şi tu te faci tot mai mic şi nu observi. Ce va fi cu tine?


1/16/08

te-am ghiftuit, domnule şarpe boa

„Şerpii boa îşi înghit prada fără s-o mestece. Pe urmă nu mai sunt în stare să se mişte şi DORM ÎNTRUNA, timp de 6 luni cât ţine MISTUITUL.”

(Micul Prinţ)

te-am ghiftuit, domnule şarpe boa,

cu lapte fiert şi mingi de lemn

m-ai înghiţit cu burta în sus

vârtoasă


m-ai înghiţit şi mai dosit


la soare mă întind sub balonul de sticlă

domnule şarpe boa,

legănaţi-mă lent atent


cât şarpele boa îşi ţine respiraţia

eu să trec liniştită înăuntru

tot înăuntru

1/14/08

voluntarism imposibil

Ceva asemănător mie: Eşti voluntar în fiecare gest închipuit.

Tu trebuie să ştii că poţi să faci totul. Uite, numai dacă ai vrea, ai putea să te ridici din pat, (a voi înseamnă a putea), ia plapuma aia de pe tine, eşti posomorâtă ca un frig început, suntem atât de puternici, eşti atât de puternică, ne-am putea închipui atâtea, dacă te ridici în picioare înseamnă că trec prea mulţi pe lângă tine, că puţini se opresc, numai tu te-ai oprit locului şi chiar nu mai trebuie să faci nimic. Eşti pregătită să pleci.

Nu pot, nu pot, pot nu, mi-e frică, mi-e frică, ţi-e frică, ţi-e frică, frică ţi-e, domnule, de ploaia ce vine, de furnicile care vi se vâră sub mânecă, de noaptea atoateîncăpătoare, de oameni, de umbre, de alte gânduri şi mie şi mie şi mie…mi-ar părea bine să fii aici.

Figurantul întristător: Sunt cântece de leagăn pe care le ascult, le mai am încă în minte.

Eu: Sunt voci pe care nu le pot desluşi, le aud amestecate şi mă ghemuiesc micuţă în pumn. Din poveste au venit să mă mângâie patru arici şi o păpuşă cu părul portocaliu care vorbeşte.

1/13/08

portotiki wonders:

Sunt năstruşnic, sunt o păpuşă plictisită, daţi-mi un motiv să zâmbesc, nu ştiu să cânt, abia ştiu să tac şi să mă uit la voi, sunteţi ca brazii de Crăciun, mă tot întrebam ce e în capul vostru, cu ce fel de vată vi-l umpleţi de stau aşa mari şi frumoase şi moi, să tot dormi în/cu ele. Nu mă trageţi de urechi, puneţi puţin ruj pe obrajii palizi ca să arăt simţitoare, voi vă iubiţi tare-tare, nu înţeleg cum poţi să iubeşti un cap plin cu vată (ca o pernă), vă tot gândiţi că tot ceea ce tac e un lung discurs nerostit, nu am să-l pot pronunţa niciodată, de fiecare dată când încerc nu îmi reuşeşte nici să deschid gura, de parcă aş fi o păpuşă colorată de cârpă cu gura cusută strâmbată într-un zâmbet ştrengar înveşnicit. Nici o pastilă, nici un deranj, nu pot să stau, tot plec de multă vreme, măsor imaginar distanţa, mie îmi pare totuşi că nu m-am mişcat de pe scaunul acesta. Şi lucrurile din jur par aceleaşi, poate că aşa şi este, spaţiile încadrate de patru pereţi sunt la fel de pătrate, ce linii drepte, cât echilibru, pe toţi vă preocupă perfecţiunea. Nu am să pot ieşi de pe uşa asta, e inutil, am doi cercei de care atârn, de care sunt mândră şi care nu se potrivesc cu nici o bluză, să-mi schimb culoarea pielii, să-mi schimb componenţa, limba, eventual.

De ce plângeţi, de ce sunteţi neliniştiţi, ce vă supără, să beţi multă apă, să fim demni, doamnelor şi domnilor, să ne mândrim cu suferinţa noastră, cu modul nostru de a plânge delicat, ce frumos strălucesc ochii care plâng, uneori când plâng, nu-mi ajunge apă, mă strâmb cumva şi trece, dar cu lacrimi nu plâng niciodată, dacă aţi şti ce deranjant e….nu am nimic să-mi reproşez decât defectul acesta care e copleşitor, nu-mi merge nimic şi mă înciudez şi îmi vine să plâng şi nu pot.

Ca şi degetele mele grele, le ridic în aer şi rămân acolo blocate, nu mai vin înapoi.

Nu pot spune nimic esenţial, vântur cuvinte suflu doar nu mai am bomboane.

emotional abuse

Se prelinge din mine,

Mă sufocă dezmierdător ca o întristare

O tot aştept

Şi ea revine

Îmi roade palmele stă prinsă în piele ca o insectă afurisită

Atât ştiu despre tine sunt abuzivă

sunt multă mă zgâlţâi mă agit

mă împovărez cu ceea ce ştiu deja


1/12/08

Mănuşile, ochelarii şi zâmbetele (în loc de unghii)…

Locul: Părerea mea este că zâmbim numai atunci când nu avem ce ne spune.

De când s-a ghiftuit lumea cu oameni, eu stăteam pe undeva în exces de existenţă, tu te uitai la noi, fără să ne întrebi dacă mai folosesc la ceva toate astea. Ştiu că nu poţi să te încrezi în diferite lucruri. Precum tu, dacă ai citi toate astea cu un gând sau altul, sunt sigură că nu mi l-ai putea rosti, pentru că nici tu, cu toate manevrele verbale de care eşti în stare, nu l-ai cunoaşte, nu l-ai putea deosebi de altele, l-ai lăsa acolo, puţin incomodat la locul său dacă are vreo unul şi l-ai împinge pe altul în faţă. De fiecare dată faci aşa, gândurile astea sunt victorioase. Tot timpul unul şi acelaşi gând.

Tabloul fără pervaz: Eu mi-aş da drumul subtil, fără zgomot afară din zgomot, până când cu adevărat vor uita să mă numească într-un anume fel.

Instalat, pus, premeditat, obiectul (în/cu numele) meu îmi semnala existenţa altora la fel, mult asemănătoare mie, cu acelaşi alean de a-şi acoperi locul. Ca un obiect văzător printre atâtea obiecte văzătoare şi cumsecade…

Înţeles probabil: Locurile comunică între ele, îşi spun de la distanţă întâmplările, ca doi nuci bătrâni care frunzesc o limbă numai de ei ştiută, de la orice depărtare locurile îşi anunţă călătorii.

Totul era întru orânduirea lui, era numit într-un anume fel şi nu se mira, nu putea să se mire prea mult. El a putut să primească toate acestea fără nici o reţinere, fără să se uite în jur. Nu se putea merge mai departe decât cu oferta asta încuviinţată.

Locul: În mine nu mai e nimic cert. M-am umplut cu o sumă de lucruri: străzi, copaci, cărţi, depărtări şi alte întristări până când s-a făcut întuneric, aidoma unui întuneric. S-au amestecat de-a valma şi nu se mai deosebesc unele lucruri de alte lucruri. Nu mi-aş dori să nimeresc vreodată într-o asemenea burtă teribilă.

Înţeles probabil: Vraiştele sau păsările în pădure noaptea…

Figurantul întristător: Eu dacă aş fi putut, e inutil, niciodată nu putem să putem, e prea mult pentru noi, mai bine ne-am îngriji de alte lucruri…la mulţi ani, îşi şopteau asurzitor lucrurile bine ordonate, la multe alte zile şi nopţi de felul acesta, să nu uiţi să te speli pe dinţi.

Înţeles probabil: Mănuşile, ochelarii şi zâmbetele (în loc de unghii)…