.

îmi pun mâinile la ochi
iar
şi lucrurile se cuminţesc,
respir calm
şi strălucesc în voie
pe întuneric.

Yet there is some constancy in my hectic life, I have to admit. I have got (at least) two regular things happening, two time-reckoning devices, two most reliable signs of time passage: my notebooks and my fringes.

While I may have the impression of being stuck in time or lacking structure in what I do, there is something cyclical in my undisciplined existence: I regularly fill with non-sense entire notebooks (from improvised calendars, appointments, deadlines to quotes that I like, fuzzy ideas, scribblings altogether). And my customary fringes, they grow inevitably, no matter what. 

While notebooks pile up one by one until they lie forgotten (I rarely dare to throw them, each marking/documenting one interval/cycle of time), my hair is something I have to always dispose of, since I never have the patience to grow them long enough. One is about accumulation and keeping track of my ever-changing self, another one is about keeping something under control and not crossing the limit (eyebrows), perhaps about me wanting to preserve the same image of myself since I was 8 years old (since my first haircut).

[procrastination thoughts when I should be writing about totally sth else]

Supermarket. 2 casiere poziționate visavis se întrec la scanat produse. Mai degrabă, una, că cealaltă stă pasivă. „Una” e aproape nervoasă, îsi dă ochii peste cap, transpiră de efort, anunță casa liberă înainte să încaseze banii, satisfăcută de sunetul robotului care îi consemnează viteza si eficiența. Reuseste să proceseze vreo 4-5 cosuri în timp ce cealaltă asteaptă placid o pustoaică să-si numere bănuții. Se întrece pe ea însăsi ca să îi demonstreze celeilalte cât e de ineficientă, asa mă gândesc.

unde, unde

Ol nu stie. Ol nu ține minte. Ol uită mereu.

Unde, unde.
Îmi vine să mă caut pe google.

La primavera

Să mergi cu soarele în față si cu explozia asta în urechi.
Biblioteca să se deschidă abia pe la 8.30, să fie încă dimineață tare, dar moale.

Să-ți iei un doppio si un tramezzino con tonno e pomodoro. În loc de “e” să spui “i”. Să gresesti cu o vocală carevasazică si să te simți foarte din est.

Domnul care dirijează traficul în fața scolii primare de lângă casă să zâmbească prietenos mamelor si taților care-si aduc copiii la scoală apoi să se întoarcă spre tine si să-ți zâmbească si tie. Albul magnoliilor să fie abundent si copt, gata sa erupă în mii de particule. Să vrei să faci mostre de parfum de primăvară italiană.
Să stii că parcă e bine dar să nu poți fi sigură de asta. Ambiguitatea asta să te roadă discret precum un doppio pe stomacul gol.