Ar trebui să te gândeşti din când în când la oamenii „care ţi s-au întâmplat”, trecerea cărora prin viaţa ta te-a binedispus, te-a scos dintr-un impas jenant, intervenţia benefică a cărora a venit oportun, fără de care care tu nu ai fi ieşit la fel de firesc din încurcătură (asftel încât, după o vreme să te întrebi „ce m-aş fi făcut eu fără...?”)
Nu prea vorbesc despre proiectele din afara şcolii, le consider nişte episoade perisabile, rămân marcată o vreme, îmi amintesc intens în perioada imediat după, apoi devin preocupată de altele şi experienţele de acest soi se omogenizează toate într-o pastă densă din care nu mai poţi să disociezi nimic.
Mi-e greu să cred că aşa se va întâmpla şi cu recenta participare a mea la SDV. M-am uitat azi prin cartea care apare anual „Şcoala Memoriei”, ediţia din 2007, care conţine prelegeri şi studii ale Şcolii de Vară de la Sighet şi m-am cutremurat. Am fost de 4 (patru!) ori la Sighet, şcoala asta m-a format aproape şi acum am ajuns să-mi amintesc ocazional de ea; când te gândeşti că erau vremuri când era o prioritate ardentă pentru mine, o urgenţă persistentă, pe care o resimţeam mult timp după ce mă întorceam de la Sighet, rememorând fiecare moment petrecut acolo.
Acum însă sunt cu SDV în minte şi mă bucur că pot să scriu despre asta. Mă ţin de SDV ca un copil alintat de fusta mamei şi nu vreau să uit.
Carevasăzică, vreo 20 şi ceva de tineri din toată ţara se strâng (cum se întruneau mai marii vremurilor trecute în congresuri) într-un cămin din Bucureşti şi mentorizaţi de alţi tineri (cam de aceeaşi vârstă, însă ceva mai păţiţi şi mai responsabili, se pare) se lansează într-un proiect aproape megaloman de schimbare la faţă a României. Ediţia de anul acesta a Şcolii de Vară „România secolului XXI” a fost „Rebranding Romania”. Ne-a revenit să facem, cum ar veni, ceea ce s-au trudit echipe guvernamentale întregi de experţi ani de-a rândul şi nu pe bani puţini, şi anume să pricem ce se întâmplă în România, ce sunt românii şi cu ce se aseamănă, ce au ei diferenţiator şi cum să ne lustruim mai bine imaginea de ţară.
Au venit vorbitori redutabili, se pronunţa fiecare în felul lui despre această stringenţă tematică şi pleca. Când reuşea unul să descâlcească un pic iţele acestui subiect sinuos, venea altul care aşternea cu cinism iar vălul neputinţei peste timida izbândă de luminare de dinainte. Şi tot aşa. Două săptămâni. Dar nu asta e esenţa, miezul ardent.
Nu prea vorbesc despre proiectele din afara şcolii, le consider nişte episoade perisabile, rămân marcată o vreme, îmi amintesc intens în perioada imediat după, apoi devin preocupată de altele şi experienţele de acest soi se omogenizează toate într-o pastă densă din care nu mai poţi să disociezi nimic.
Mi-e greu să cred că aşa se va întâmpla şi cu recenta participare a mea la SDV. M-am uitat azi prin cartea care apare anual „Şcoala Memoriei”, ediţia din 2007, care conţine prelegeri şi studii ale Şcolii de Vară de la Sighet şi m-am cutremurat. Am fost de 4 (patru!) ori la Sighet, şcoala asta m-a format aproape şi acum am ajuns să-mi amintesc ocazional de ea; când te gândeşti că erau vremuri când era o prioritate ardentă pentru mine, o urgenţă persistentă, pe care o resimţeam mult timp după ce mă întorceam de la Sighet, rememorând fiecare moment petrecut acolo.
Acum însă sunt cu SDV în minte şi mă bucur că pot să scriu despre asta. Mă ţin de SDV ca un copil alintat de fusta mamei şi nu vreau să uit.
Carevasăzică, vreo 20 şi ceva de tineri din toată ţara se strâng (cum se întruneau mai marii vremurilor trecute în congresuri) într-un cămin din Bucureşti şi mentorizaţi de alţi tineri (cam de aceeaşi vârstă, însă ceva mai păţiţi şi mai responsabili, se pare) se lansează într-un proiect aproape megaloman de schimbare la faţă a României. Ediţia de anul acesta a Şcolii de Vară „România secolului XXI” a fost „Rebranding Romania”. Ne-a revenit să facem, cum ar veni, ceea ce s-au trudit echipe guvernamentale întregi de experţi ani de-a rândul şi nu pe bani puţini, şi anume să pricem ce se întâmplă în România, ce sunt românii şi cu ce se aseamănă, ce au ei diferenţiator şi cum să ne lustruim mai bine imaginea de ţară.
Au venit vorbitori redutabili, se pronunţa fiecare în felul lui despre această stringenţă tematică şi pleca. Când reuşea unul să descâlcească un pic iţele acestui subiect sinuos, venea altul care aşternea cu cinism iar vălul neputinţei peste timida izbândă de luminare de dinainte. Şi tot aşa. Două săptămâni. Dar nu asta e esenţa, miezul ardent.
Bineînţeles, lustruirea imagologică a României este o prioritate. Bineînţeles, trebuie să facem ceva. Bineînţeles, trebuie să fim mai şmecheri. Bineînţeles, trebuie să fim încrezători.
Bineînţeles, eforturile noastre de rebranduire naţională, materializate în campaniile de final, au fost lamentabile.
O să mai chibzuim la acest subiect, o să ducem mâna la tâmpla noastră eminesciană, în eterna noastră stare de jale, unduindu-ne dorul, şi vom medita la drama noastră naţională. Dar altă dată.
Bineînţeles, eforturile noastre de rebranduire naţională, materializate în campaniile de final, au fost lamentabile.
O să mai chibzuim la acest subiect, o să ducem mâna la tâmpla noastră eminesciană, în eterna noastră stare de jale, unduindu-ne dorul, şi vom medita la drama noastră naţională. Dar altă dată.
Vreau să pomenesc aici însă de „foloasele umane” pe care le-am tras, participând la SDV.
Dragilor, nu cunoşti decât ceea ce îmblânzeşti! Parcă aşa îi spunea Vulpea Micului Prinţ. Colegii mei de la SDV m-au educat atât de abil, încât m-au înduioşat, mi-au slăbit legăturile de rezistenţă (tentativele mele de a raţionaliza fiecare gest de afecţiune) şi m-au îmblânzit.
Timp de două săptămâni m-am SDV-uit. Am învăţat să fiu aproape de celălalt şi împreună cu celălalt şi când zic aproape, am în vedere comuniune, înţelegere, destindere, bucurie sinceră. Mi-am luat în serios vârsta şi m-am comporta ca atare lângă semeni (oameni cu care te asemeni) de la care am învăţat lucrurile acestea de care am fost privată până acum. Am încercat să exprim prin dans toate astea.
Dragilor, (vă ştiţi voi care), mi-e dor de voi, vă îmbrăţişez încă o dată cum am făcut-o de atâtea ori în fiecare zi de SDV şi vă mulţumesc.