Zsuzsa mi-a arătat o înregistrare cu ea. Primul ei dvd, de fapt. Pe copertă era scris mare numele ei. Puţin mai jos figurau Beethoven, Chopin si Debussy. Chopin îi place cel mai mult.
Zsuzsa din înregistrare era singură cu un pian imens în faţă şi avea privirea pierdută, deznădăjduită parcă. Apoi tot corpul ei a început spasmodic să joace, spatele îi se îndoia fix în două, degetele ferme alergau frumos în toate părţile. Nu o mai recunoşteam. Mă ruga să nu râd. Cum să râd?
- Concentrează-te pe sunete, nu te uita cum cânt, şoptea ea rugător de la spate.
Dada, dar pentru mine corpul ei exprima toată muzica pe care ea voia s-o cânte, toată simfonia lui Beethoven compusă acum din degete, privire şi spate vălurit.
- Dar e frumos. Frumos! încercam să-i spun.
- Nu-i frumos, a conchis ea cu îndârjire.