Odă aerului care îţi spintecă plămânii şi îţi ascute respiraţia, odă oamenilor cu care ai bătut la pas Bucureştiul pe vreme de noapte, odă felinarelor şi tuturor luminiţelor de oriunde care îţi înmuiau sufletul, mâna care te-a ţinut de mână, mâna pe care ai ţinut-o în mână, râsului larg şi sentimentului acela de libertate posibilă, de escape, de fugă cu o destinaţie precisă, de minune care se va întâmpla în minutul următor.
Odă lui Yann Tiersen şi lui Tori Amos. Şi Zemfirei.
Dar mai ales, ţie, nenorocire frumoasă ce eşti.