:)

Am cam priceput cum să facem să ne desprindem de zâmbetul ăla ofilit, obosit, mecanic, de ocazie/de serviciu... şi să arborăm triumfător în orice moment un zâmbet nobil, perfect estetic. Cum? Să-ţi închipui că ai în faţa ta un ceva care de obicei te scoate din starea ta rutinieră. Bunăoară, te-aş întreba, ce zâmbet ţi se insinuează pe faţă şi ce lumină îţi dănţuieşte în ochi atunci când asculţi o muzică divină, când vezi o fată frumoasă, când te holbezi neajutorat la un tablou care te subjugă?

Uite aşa trebuie să fie lumea întreagă. Un nesfârşit prilej estetic. Un zâmbet continuu de frumos.