Stai cu telefonul de-a gata. Pregăteşti atent momentul când vei apăsa pe tasta verde. Te speli pe dinţi, după care simţi în corp o slăbiciune şi îţi zici că nu o să fii în stare să porţi o discuţie pe stomacul gol. Nu, mai bine iei o înghiţitură de cafea fierbinte. Asta o să amortizeze senzaţia de foame. Sorbi din cafea şi îţi frigi vârful limbii. Nu se răcise destul. Îţi amâni plăcerea momentului cu încă un minut. Iei telefonul în mână şi te întrebi a mia oară în ultimele minute dacă o fi acum momentul potrivit. Numeri până la trei, îţi dregi vocea, cauţi numele în telefon şi apelezi alt număr. Întrerupi sunetul şi de data asta selectezi precis persoana la care vrei să ajungi cu vorba. Duci telefonul la ureche şi aştepţi. Şi ea nu răspunde. (...) Abia acum cafeaua e numai bună de băut. După acest sentiment că ai încercat, că discuţia a avut loc cel puţin o dată în mintea ta.
Şi-ţi vine în minte încă o dată fraza aceea din Creangă: se vede c-o fi venit dacă nu a mai venit.