Se întâmplă să provoci evenimente în viaţa ta, să ai zile însemnate, pretins şi deliberat speciale. Planifici cu oareşice entuziasm şi când ajungi în acel punct în care trebuie să te desfaci, să trăieşti şi să te bucuri de acel pretext (nu?), te simţi vlăguit de energie şi te supui mai mult din convenienţa pregătirilor de dinainte. Mai emoţionant este preludiul, atunci când suntem în aşteptare, când anticipăm evenimentul cu tot felul de versiuni închipuite, potrivind în minte haine, zâmbete o mie, generozitate, kindness kind, expresii pe care musai le vom introduce în anumite contexte conversaţionale. Şi nu o dată din toate ceremoniile astea pe care le-ai prevăzut în fel şi chip, prin care ai trecut mai mult sau mai puţin conştient şi prezent în desfăşurarea lor, din toată seria de evenimente care te-au marcat cândva, ţi-au rămas...pozele, cum altfel?
Uneori nici nu ai timp să simţi pe îndelete că se produce ceva semnificativ cu tine şi cu prietenii tăi, pentru că ritualul fotografiatului întrerupe periodic ritualul propriu-zis al întâmplării tale. Dac-ar fi să existe un fotograf invizibil şi neştiut care să cadreze frumos succesiunea momentelor simbolice, hohotele cele mai scandaloase, mişcările cele mai bruşte, punctul culminant de empatie dintre cei întruniţi, secunda în care eraţi cel mai împreună. Altfel totul se transformă într-o şedinţă foto întreruptă de tentative de a relua petrecerea (timpului), ignorând momentul teatral în care toţi zâmbeau, pretindeau o clipă de euforie subită sau afecţiune neaşteptată faţă de vecinul din dreapta. Glorii provocate şi înregistrate de aparatul foto. Mania de a colecţiona albume multe tematice, care te vor emoţiona peste un timp şi care-ţi vor condiţiona răstimpuri de reverie retrospectivă. Always looking back over your shoulder. Sunt de acord că o imagine face cât o poveste întreagă şi aprob întrutotul practica observaţiei prin fotografie.