Vanika are un ideal pe lumea asta. Şi nu unul simplu. Vanika se speteşte pentru o cauză nobilă, drept că nu ştie în ce constă aceasta, dar Vanika este profund convins că eforturile lui nu sunt în zadar. Vanika este în stare să suporte din acest motiv până şi glumele răutăcioase ale acelora care nu împărtăşesc idealul lui sfânt. Dar nu v-am spus ce culoare are idealul lui. Crezul lui existenţial este de culoare roşie. S-ar certa cu orice nefericit care ar îndrăzni să se îndoiască de plinătatea adevărului lui. Şi ce mai adevăr.
Vanika nu primeşte nici o răsplată pentru vânzoleala lui patriotică, nici un beneficiu, nici cea mai ofilită cunună de lauri nu atârnă de gâtul lui eroic. Vanika este activist prin vocaţie şi prin crez. Autentic şi nestrămutat.
Vanea conduce cu răbdare un jiguli alb care miroase puternic a gaz. Şeful îi lasă mână liberă să cutreiere orice colţ al raionului ca să ispăşească orice eretic care s-a înstrăinat de adevărul roşu. Se furişează pe sub garduri şi vâră prin crăpăturile cele mai vizibile smocuri de ziar "Comunistul". La porţile mai recent vopsite îşi permite să doneze câte două exemplare. Îl latră câinii, îl urmăresc cu ochii mari copiii care se joacă în nisipul din faţa porţii deşi Vanika se străduie să fie cât mai discret.
Acasă este categoric. Are texte pe care le declamă cu orice prilej. Lungi discursuri purpurii prin care măreaţa putere a Partidului domneşte peste ţărişoara lui micuţă, suverană şi foarte independentă. Viziuni - în care Vanea este îmbrăţişat cu recunoştinţă şi şi pupat pe amândoi obrajii de către şeful lui - îl însufleţesc peste măsură şi îi dau puteri să meargă mai departe.
Vajnicul Vanea simte puterea partidului şi pe propria lui piele. Îi creşte inima de bucurie atunci când vede chipurile conducătorilor lui iubiţi pe garduri sau la televizor la Moldova 1. Se cutremură de admiraţie atunci când privirea încruntată a Zinaidei Greceanâi străbate ecranul TV, e smerit şi trist atunci când Voronin vorbeşte cu supărare despre românii aceia fascişti. Ziua în care năzuinţele lui trebuiau să devină realitate era aproape. Nici o îndoială că toţi concetăţenii lui vor alege să trăiască mai departe sub auspiciile Partidului. Fireşte, toţi vor dori ca adevărul roşu să plutească lin prin fiecare sat moldovenesc şi să fericească în continuare fiecare moldovean adevărat.
Dar forţele oculte au fraudat alegerile şi trădătorii au pus mâna pe putere.
Vanika e nedumerit. De când s-au terminat alegerile, a rămas fără şef şi fără lucru. Lui Vanika îi e frică că n-o să-l mai vadă la televizor - în fiecare seară câte o jumătate de oră - pe conducătorul Voronin. Nişte răuvoitori i-au spus că limba lui maternă nu este limba moldovenească şi că de acum încolo se va numi limba română. Vanika este îngrozit, atât de îngrozit, încât a hotărât să ardă toate teancurile de ziarul „Comunistul” din casă şi să-şi vopsească gardul în verde.