Perora în dulcele grai moldovenesc, mult, repezit, fără pauze. Revoluţionarul căzut în dizgraţie avea un semn roşu pe frunte care îi dădea şi mai mult o alură de martir. Întreg compartimentul mustăcea, dar asta nu înseamnă că eroul nostru nu era ascultat cu atenţie:
Eu-s cel mai fericit om sărac de pe lumea asta. Pentru că voi zâmbiţi. Voi dacă zâmbiţi, apoi eu mi-am atins scopul. Trenul ăsta prinde viteză, deraiază nu ştiu cum de pe şine şi o să ajungem prea repede la Bucureşti şi n-o să apucăm să socializăm cu fiecare. Ar trebui să ne oprim prin fiecare oraş, pe la Craiova, Botoşani şi tot aşa...să luăm un pachet de mâncare şi să stăm de vorbă.
Eu-s cel mai fericit om sărac de pe lumea asta. Pentru că voi zâmbiţi. Voi dacă zâmbiţi, apoi eu mi-am atins scopul. Trenul ăsta prinde viteză, deraiază nu ştiu cum de pe şine şi o să ajungem prea repede la Bucureşti şi n-o să apucăm să socializăm cu fiecare. Ar trebui să ne oprim prin fiecare oraş, pe la Craiova, Botoşani şi tot aşa...să luăm un pachet de mâncare şi să stăm de vorbă.
2 comentarii:
Pare-se ca eroul tau si-a pus in minte sa distruga impresia ca moldoveanului ii place doar sa se auda vorbind :) el vrea sa "socializeze" (bine, noi am fost taxati cand n-am folosit corect termenul, dar pe el il iertam ca e prea simpatic) si ti-e drag sa stai cu caietul ascuns in maini si sa scrii cate-o podoaba de vorba de-ale lui. Il cred ca-i fericit :) Cine-a zis ca-i sarac?
el s-a autoproclamat. probabil că fericirea multă e păgubitoare într-o privinţă...
Post a Comment