Iau un gât de lichior, că e joi seara (l.e.: aşa credeam, dar când m-am trezit a doua zi, era sâmbătă dimineaţa) şi mă fofilez pe lângă geam. Ula-la-la...şi ce mi-e dat să văz? Puhoaie de tineret neliniştit şi gălăgios. Puzderie, câtă frunză şi iarbă în Codrii Moldovei! Stau înfipţi în asfalt şi emit sunete. Nu că ar fi prima dată, dar mereu mă minunez. Ca o o doamnă venerabilă şi înaintată în vârstă ce sunt. Mai trag un gât de lichior iute şi lămâios, mai să crez că beau cafea.

Păi...mai staţi pe acasă, dragi copii...sau dacă se poate, să daţi sonorul mai încet. Se poate?