5/13/09

Succesul în afaceri crează (sic!) libertatea vieţii

Fiecare curs poate lua alură de botez colectiv, întrucât există mari şanse să te căpătuieşti cu un nou apelativ. Domnului nostru profesor îi place să ne numească pe fiecare în funcţie de ce ce îi atrage atenţia, pe ce i se opresc ochii în acel moment. Inspiraţia sa de moment a produs următoarele întitulări umane: visătoarea, tu,..verde!, mestecătoarea, şurubel, pulpănos, borcănarii, galben, blonda, portocaliu, scaunele...Cu asemenea specimene printre noi, nu ne plictisim la cursuri şi în genere, numai că: "Cine până luni seara la ora 9:00 nu e într-o echipă de proiect, NU EXISTĂ! Vă rog frumos, dacă vreţi să existaţi, nu luaţi echipament second hand. Cine nu are matricea în proiect....acel proiect...(studenţii în cor) nu există! Domnul profesor zâmbeşte chiar mulţumit (au învăţat lecţia).
Nu lipsesc directivele normative: Să nu mai veniţi cu mâna în buzunar la catedră! Nu mai mâncaţi gumă! Dă puţin telefonul. Îţi pun absenţă, dacă nu mi-l dai! Să nu mâncaţi în faţa comisiei.
De citit Lexiconul de 3-4 ori pe zi până luni. Dvs. data viitoare nu mai staţi aici! Am în maşină nişte nuci pe care le sparg şi o staţi acolo în colţ pe coji de nuci
.
- Ce-i ăsta? (ia obiectul şi-l cercetează perplex)
- Un creion cu mină portocalie
- Şi dvs. scrieţi cu el?.....(către sală) deci, această domnişoară a dat bani pe un creion portocaliu! (către ea) Îmi veniţi la examen cu toate notiţele scrise cu portocaliu....dacă nu îmi aduceţi toate cursurile scrise cu portocaliu, nu intraţi în examen...
Dacă n-aţi legat conexiuni între dvs., n-o să puteţi preda proiectul luni. O să mă întrebaţi la examen ce e asta şi eu o să vă spun că v-am spus. Fac un proiect ca să mă apuc de altul. Rozy, scrie asta! Să fii sus e greu, reţineţi. Dacă eşti sus, te văd cei de jos şi te copiază.
- Dră, nu scrieţi? vă dau două absenţe! şi data viitoare cînd veniţi, vă mai dau două...

Cine doreşte să stea, să stea omeneşte. Cine nu doreşte să stea şi nu ştiu ce, îl dau afară afară şi îi dau 4 absenţe. Şi pe şeful de grupă!
***
- Cine a citit Lexiconul? Aud?- (îndrăzneşte cineva) Eu m-am uitat pe el....se pune?În timp ce eu aud din spatele meu o remarcă fermă: eu dacă aş fi dictator, aş interzice învăţământul românesc
***
Finalmente, iată şi o frântură din discursul ucenicului celui care ne învaţă să fim liberi, având succes în afaceri. Seminar (a se compara retorica):

În regulă. Astăzi vreau să fac o pledoarie de tipul „e bine să facem proiecte”. Voi aveţi formaţie principial umanistă şi disciplina asta e migăloasă şi tehnică. De asta eu trebuie să o fac pe traducătorul. Orice mişcă e un proiect. Nu trebuie să ne întristăm atunci când ne confruntăm cu o situaţie prea complexă. Există soluţia conopidei. Nu v-am spus despre ea la ultimul seminar? (ba da, ne povestise) Trebuie să avem răbdare şi să facem paşi mici. O conopidă mare nu o să intre niciodată într-un borcan cu gura îngustă.
Iar acum aş vrea să vă povestesc o altă parabolă care pe mine m-a marcat foarte mult când mi-a povestit-o tatăl meu. Se numeşte parabola laptelui pierdut.
(ah, do not cry over spilt milk, chicoteşte o colegă) (...)
De ce oamenii ăia de pe stradă se comportă atfel? Voi sunteţi în situaţia în care n-aveţi încă un bebe. Te simţi motivat ca să faci ceva pentru el in the future pentru că la noi tendinţa e una nihilistă care se repercutează şi la ştiri şi la altele... voi sunteţi un vector al schimbării. Voi închide acest subiect.
Haideţi să haidem. Detaliaţi acest tabel pe măsura muşchilor pe care îi aveţi
.