Ce barbarie e să rupi o floare şi să o dăruieşti în chip fericit şi duios persoanei dragi, care la vedearea acestui gest de atenţiune afectivă se va sensibiliza subit şi va lăcrima afectat (exagerez, ştiu).
Şi mai apoi, după ce-ai rupt-o de contextul ei originar, vrei să îi lungeşti smintit frumuseţea (starea pe care ţi-a indus-o gingăşia unei flori, de fapt), instalând-o într-un mediu apos, având certitudinea că de acolo, sărmana floare îşi va extrage resursele de vitalitate. Cât timp, însă? trei zile? o săptămână? E ca şi cum i-ai prelungi suferinţa, ca şi cum ai chinui un bolnav conectându-l la tot felul de aparate care să-i procure încă câteva minute de viaţă.
Am acelaşi sentiment de frustare când mi se dăruiesc flori. Nervozitate, furie aproape. Nu pot să-mi explic decât aşa.
Ultima dată când am primit, n-am rezistat să ţin floarea în mână şi am dat-o unei colege care se uita cu ochi galeşi la ea. Nu ştiu ce fel de gest e ăsta. Am crezut că ei i-ar face mai mult bine să ţină în mână o floare.
Doar că am ofensat un prieten care aşa şi nu a înţeles de ce am făcut asta. Nici eu.
Şi mai apoi, după ce-ai rupt-o de contextul ei originar, vrei să îi lungeşti smintit frumuseţea (starea pe care ţi-a indus-o gingăşia unei flori, de fapt), instalând-o într-un mediu apos, având certitudinea că de acolo, sărmana floare îşi va extrage resursele de vitalitate. Cât timp, însă? trei zile? o săptămână? E ca şi cum i-ai prelungi suferinţa, ca şi cum ai chinui un bolnav conectându-l la tot felul de aparate care să-i procure încă câteva minute de viaţă.
Am acelaşi sentiment de frustare când mi se dăruiesc flori. Nervozitate, furie aproape. Nu pot să-mi explic decât aşa.
Ultima dată când am primit, n-am rezistat să ţin floarea în mână şi am dat-o unei colege care se uita cu ochi galeşi la ea. Nu ştiu ce fel de gest e ăsta. Am crezut că ei i-ar face mai mult bine să ţină în mână o floare.
Doar că am ofensat un prieten care aşa şi nu a înţeles de ce am făcut asta. Nici eu.