Iar făcusem o boacănă. Una zdravănă. Dădusem de naiba şi agonizam neştiind ce să fac şi cum s-o dreg. Situație din aia limită când stomacul ți se chirceşte, viermi monstruoşi hăpăie înăuntru, sângele se face boț în vene şi n-ai aer nici cât să deschizi gura şi să boceşti. Mama ei de viață şi de minte încâlcită şi neghioabă. Când te urăşti până în unghii, când te jeleşti fără remediu.
DAR dacă ai o zână prin preajmă, o soră mai mare, o minune bălaie, bună şi blândă mereu, înțeleaptă şi înțelegătoare, toate astea-s paf, prinse în vreo poză făcută în viteză, cum e asta. Aici mă petrecea/expedia cu ochi blânzi după ce rămăsesem fără paşaport şi toate cele în gara din Bologna, februarie 2012.
La Mulți Ani, zâna mea bună! Ce-a fost mai fain de-abia urmează.
