Ofiţerul de poliţie avea o înfăţişare tipic mediteraneană cu plete gri şi fruntea înaltă. Vorbea concomitent în engleză cu mine şi în italiană cu băieţii din spate. Pe hol mai erau 2 grupuri de tineri convocaţi din aceeaşi pricină la comisariatul de poliţie din Barcelona: aveau şi ei de făcut un denuncio.
L-am înjurat toată ziua. În fiecare minut. Un individ sau naiba ştie cine a pus gând necuvenit pe geanta mea de umăr şi mi-a creat o mie de necazuri. Şi mânie multă soră cu depresia. În Barcelona, într-un local public şi foarte turistic, mai precis McDonalds, şezând frumos la masă, faţă în faţă cu N. Peste 10 minute eram în genunchi uitându-mă pe sub canapele după geantă. Unde-i geanta, N? Nu-i geanta. Aparatul foto! Cardul! Telefonul!....aaaa, paşaportul! Iar??? Abia ce mă liniştisem după întâmplarea din februarie şi după un alt incident la scurt timp când am mai suprins pe cineva cu faţa smeadă interesat de fermoarul genţii mele.
În următoarele 3 ore am conversat amabil cu cel puţin 4 ofiţeri de poliţie, iar unui consilier bancar a trebuit să-i repet pe litere de două ori cum se scrie Moldova. Thank you, m’am Ko-djo-ka-rou for making this clear for me. Politeţea devine agasantă în condiţii de nervozitate culminantă.
A doua zi dimineaţa m-am repezit la consulatul român. Mi-a luat 2 ore să-l găsesc şi 3 cartele de metrou. Am dat buzna acolo cum ar năvăli un copil în ograda bunicilor. Erau oaza mea de consolare într-un oraş străin. După discuţiile interminabile cu cei de la poliţie şi cei de la bancă, aveam în sfârşit să găsesc înţelegere şi poate niţică empatie de la ai mei. Nici eu nu ştiu exact ce aşteptări aveam. Primul dialog cu funcţionarul de la ghişeu a fost scurt şi năucitor. Îi vorbeşti omului cu capul aplecat în vitrină şi el vociferează autoritar la microfon de aude toată sala despre necazul tău. Ba te mai ia şi în zeflemea. Există legea, există procedura mai presus de orice. Completaţi hârtiile astea, plătiţi 65 de euro şi mergeţi în biroul alăturat. Dar eu aş fi vrut să mă jelui, să-i povestesc cum s-a întâmplat, cum cei de la Mc nu aveau camere video şi cât ar fi ajutat asta, că nu dormisem în noaptea de dinainte, că ce dezastru e lumea asta dacă nu poţi mânca liniştit într-un local fără să fie nevoie să te uiţi paranoic în jur, cum incidentul ăsta e de fapt o catastrofă pentru că acum trebuie să trag o mie de ponoase de pe urma lui etc.