flautistul. poveste scurtă în patru acte

1. Cânta frumos. Vântul se înduioşase si sta liniştit. Oamenii îşi plimbau melancolici patrupezii.

2. O doamnă s-a isterizat din motive neştiute la jumătate de metru. Isteria ei a atras instant o pleiadă de curioşi. Printre ei erau şi carabinieri. Reveria a fost curmată şi înlocuită de o larmă de glasuri. Flautistul era cel mai nedumerit.

                               

                                             











3. Apoi s-a lăsat liniştea.

4. Trist, flautistul s-a încheiat la frac şi şi-a împachetat cu grijă flautul. A fost petrecut cu privirea de toate perechile de urechi din Piaza San Stefano private subit de sunetele Carnavalului Veneţian de Briccialdi. 

cum doarme tiki

Tiki e înciudată că nu poate sta cu faţa în sus mai mult de câteva minute. Cu bucle răsfirate pe pernă, cu mâinile drepte pe lângă corp. Exact ca un cadavru îmbălsămat scos la vedere pe un catafalc. N-ar adormi în poziţia asta în vecii vecilor. Somnul stă pe vârful nasului nehotărât parcă şi genele clipesc neliniştite. Când ei îi place să doarmă pe burtă cu obrazul afundat în pernă, cu căldura din ochi intensificându-se. Şi îi place aşa tare. Dar are un vag sentiment de necuviinţă. Pentru că în somn duduile alea din poveşti stau nemişcate, nu clipesc des din gene, nu se întorc pe o parte pe alta, nu-şi dau jos plapuma cu picioarele şi probabil nu se descalţă prin somn de ciorapi. În nici într-un caz nu-şi arunca vesta pe lângă pat. 

denuncio în barcelona

Ofiţerul de poliţie avea o înfăţişare tipic mediteraneană cu plete gri şi fruntea înaltă. Vorbea concomitent în engleză cu mine şi în italiană cu băieţii din spate. Pe hol mai erau 2 grupuri de tineri convocaţi din aceeaşi pricină la comisariatul de poliţie din Barcelona: aveau şi ei de făcut un denuncio.

L-am înjurat toată ziua. În fiecare minut. Un individ sau naiba ştie cine a pus gând necuvenit pe geanta mea de umăr şi mi-a creat o mie de necazuri. Şi mânie multă soră cu depresia. În Barcelona, într-un local public şi foarte turistic, mai precis McDonalds, şezând frumos la masă, faţă în faţă cu N. Peste 10 minute eram în genunchi uitându-mă pe sub canapele după geantă. Unde-i geanta, N? Nu-i geanta. Aparatul foto! Cardul! Telefonul!....aaaa, paşaportul! Iar??? Abia ce mă liniştisem după întâmplarea din februarie şi după un alt incident la scurt timp când am mai suprins pe cineva cu faţa smeadă interesat de fermoarul genţii mele.

În următoarele 3 ore am conversat amabil cu cel puţin 4 ofiţeri de poliţie, iar unui consilier bancar a trebuit să-i repet pe litere de două ori cum se scrie Moldova. Thank you, m’am Ko-djo-ka-rou for making this clear for me. Politeţea devine agasantă în condiţii de nervozitate culminantă.

A doua zi dimineaţa m-am repezit la consulatul român. Mi-a luat 2 ore să-l găsesc şi 3 cartele de metrou. Am dat buzna acolo cum ar năvăli un copil în ograda bunicilor. Erau oaza mea de consolare într-un oraş străin. După discuţiile interminabile cu cei de la poliţie şi cei de la bancă, aveam în sfârşit să găsesc înţelegere şi poate niţică empatie de la ai mei. Nici eu nu ştiu exact ce aşteptări aveam. Primul dialog cu funcţionarul de la ghişeu a fost scurt şi năucitor. Îi vorbeşti omului cu capul aplecat în vitrină şi el vociferează autoritar la microfon de aude toată sala despre necazul tău. Ba te mai ia şi în zeflemea. Există legea, există procedura mai presus de orice. Completaţi hârtiile astea, plătiţi 65 de euro şi mergeţi în biroul alăturat. Dar eu aş fi vrut să mă jelui, să-i povestesc cum s-a întâmplat, cum cei de la Mc nu aveau camere video şi cât ar fi ajutat asta, că nu dormisem în noaptea de dinainte, că ce dezastru e lumea asta dacă nu poţi mânca liniştit într-un local fără să fie nevoie să te uiţi paranoic în jur, cum incidentul ăsta e de fapt o catastrofă pentru că acum trebuie să trag o mie de ponoase de pe urma lui etc.

mame din est

Când nu împing un bătrân în cărucior sau îl sprijină la urcat sau coborât trepte, le vezi grupate pe băncuţe în parc. Duminica e zi de adunare. Ce mai face Lenuţa, ce şi-a cumpărat Serioja, când mai vii pe la mine, când se întoarce Maria de la Moldova, cică s-a votat preşedintele, ce-a mai zis signora. Nu-i greu să le reperezi. Portul e cel de acasă. Dar mai ales privirea.

timeless

Când mă culc înseamnă că sunt gata să renunţ la ziua sfârşită, pe terminate sau în curs. Că pot să-i pun astfel punct, că îi dau drumul. Că nu mai am de ce sta trează. Inconştient încă mai fac bilanţuri la sfârşit de zi, chiar dacă nu prea mai am ce inventaria. Cântăresc mai ales sentimentul cu care îmi termin ziua. Dacă îmi pare bine sau nu că s-a mai dus o zi, dacă am chef să încep alta, dacă îmi merit somnul. Casc fără să-mi acopăr gura şi alung cu mâna duhul somnului pe care-l expir cu năduf într-o parte. Du-te, du-te.

Vreau să mă bucur însă că de ceva timp îmi permit să mă culc fără să îmi setez alarma pe telefon. Mă culc când mi se termină ziua şi mă trezesc când mi se termină somnul. În complicitate parcă, calculatorul meu din proprie iniţiativă schimbă la intervale ora. O corectez şi peste vreo două zile iar constat anomalii orare: ora 8.10 când numai ce am mâncat de prânz, ora 23.27 când mă trezesc sau ora 4.26 când e vreme de culcare. Aşa că uit de ceas şi mă pomenesc într-un timp defect. Fără calendar, fără ceas, fără deşteptător. Parcă-i bine.

amurg înflorit

Dacă visezi un copac înflorit, visele.ro îţi spun ce te aşteaptă: căsătorie şi copii la scurt timp. Lucrurile sunt clare. Dar dacă-l visezi cu ochii deschişi?