- Cristina…Vintilă!
Îmi zicea înainte de plecare (în cursul etapei de sortare a bagajelor după criterii vagi), că pe Vintilă nu l-ar lăsa în ruptul capului în România. E ca o Biblie îmi zicea și era cât pe ce s-o uite acum în aeroport. Vintilă e manualul de Antropologie, scris de Profesorul nostru, cu care ne-am întâlnit în seara de dinainte împreună cu alți colegi vintiliști. Rămasul bun s-a petrecut pe o vreme ploioasă îmbunată cu mult vin sec și bucurii de ciocolată din Bucuristanul de peste Prut, cu ceva căldură sprințară provenind când de la lumânările mici de pe masă, când de la căminele de pe lângă noi, cu râsete zgomotoase și bancuri despre evrei.
Socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de la aeroport: 9 kg în exces. A trebuit să renunțe la jumătate din eșarfele colorate și la un vraf de bluze și genți care se asortau cu eșarfele colorate. Nu le mai tria, le scotea la întâmplare și le îndesa cu năduf într-o altă geantă. Cam greu să știi ce ți-ar fi mai de folos în următoarele 10 luni, ce eșarfă vei avea chef să porți mai des dintre cea verde închis și cea cu flori mărunte, dintre celelalte cu flori mari, cu forme geometrice, cu buline și dintre cele cu franjuri, cu ațe sau cu broderii.
Acum 2 săptămâni, în celălalt aeroport bucureștean, altă Cristina tăcea cu ochi umezi și cu buzunarele pline de mici obiecte indispensabile care nu au încăput în valiza mare. În mâini mai ținea microfonul pentru convorbirile pe skype (prea fragil pentru a fi lăsat în bagajul mare) și o cutiuță rotundă cu bijuterii. Rucsacul de cală era prea greu. Când l-am deschis: numai cărți și un set de caiete cumpărat acum o lună în excursia ei la Chișinău (special pentru a le lua cu ea in Italia). Cristina nu se lăsa bătută, voia să aibă toate cărțile cu ea și, mai ales, caietele pe care le-a ales cu grijă mai mult de o oră de căutare printre zecile de tarabe de la Târgul Școlarului. I-am smuls aproape câteva cărți de literatură pe care le-ar fi putut găsi pe internet, la o adică, dacă tare vrea să le (re)citească.
Pe la mijlocul lunii trecute, stăteam convocați în semicerc și încercam să producem sfaturi înțelepte pentru P., angoasat de ce-l așteaptă în următoarele luni.
Peste 2 săptămâni sau peste 2 luni, o să trebăluiesc și eu cu bagaje și cu împachetatul amintirilor. De când mă bântuie acest feeling of leaving, nu pot avea liniște de una singură. Întreprind raiduri zilnice, când pe la un prieten, când pe la altul, revocând parcă tot ce m-a legat de acest oraș în ultimii 5 ani.
Deși...sinceră să fiu, Bucureștiul a devenit sec și anost ca un bagaj de demult, îndesat cu lucruri uzate, pe care nu ai nici un chef să-l despachetezi.