Dar nu vreau să mă linişteşti şi să-mi invoci aceleaşi argumente uzate despre mine însămi. Nu vreau să mă asiguri încă o dată ca va fi bine, că voi face bine. Sunt speriată şi ăsta e un fapt brut. Îl iau ca atare, îl iei ca atare. Când sunt speriaţi, oamenii nu sunt raţionali, aşa că nici un raţionament nu mă ajută. Îţi povestesc despre spaimele mele şi faptul că mă asculţi este mai presus decât orice. Decât orice asigurare de bine. Deci nu mă consola, nu mă complimenta, nu mă gâdila nici într-un fel. Dă-mi impresia că mă înţelegi, că empatizezi, numai nu-mi minimaliza, nu-mi anula starea.