Sankt Petersburg: pe dinăuntru

Eram mulţi şi gălăgioşi. Ne opriserăm buluc în centrul parcului şi ne consfătuiam ce să facem cu multele pachete de prânz care ne incomodau în escapada noastră fugitivă prin Petersburg. Am hotărât, fireşte, să le oferim cuiva care s-ar bucura de ele. Am identificat un personaj care se încadra parţial în profilul căutat. Era la câteva bănci distanţă, picior peste picior, cu barbă de intelectual şi degete de pianist. Un erou dostoievskian în carne şi oase. Umil şi necăjit, vorba unui titlu de carte. Unul dintre noi i-a postat pachetele în faţă fără să stea prea mult de vorbă cu el, fără să-i ceară acordul, vorba vine. Noi îi observam de la mică distanţă şi chichoteam la efectul unei scene luate parcă de prin cărţi în care un om sărac şi flămând ridică ochii din reverie şi vede în faţa lui mană cerească. Ne pregăteam să plecăm când am auzit în spatele nostru o voce sonoră spunându-ne în limba lui Dostoievski: „Mă iertaţi, pentru numele lui Dumnezeu. Nu ştiu dacă am suficienţi bani, dar aş vrea să plătesc...” Şi o mână întinsă către noi oferindu-ne toate monedele pe care le putea încăpea buzunarul unui personaj sărac din cărţile lui Dostoievski.
Mi se tăiase respiraţia şi mi se făcuse - în mod insuportabil - ruşine. Acea melodioasă invocare „pentru numele lui Dumnezeu” ce a însoţit acest gest mi-a ascuţit tot suflul pe dinăuntru.