O cafea în Plaza Nueva înainte de 9. Soare blând de dimineaţă. Unul din momentele acelea de bonheur pe care ai vrea să le prelungeşti cât poţi. Mesele s-au ocupat treptat şi hărmălaia aia de vociferări în toate limbile pământului începe să crească în intensitate.
Ocupaţia mea preferată în astfel de momente este să observ fauna turistică, obiceiurile care mai de care ale unor oameni expuşi din întâmplare într-un loc public. Bunăoară, englezii sau anglofonii nativi. Englezii îşi fac neapărat simţită prezenţa atunci cand sunt prin preajmă. Vorbesc tare, cu emfază, acaparând spaţiul de emisie publică, conştienţi cumva că sunt ascultaţi. Esticii, însă, abia se fac observaţi. Vorbesc în şoaptă ca acasă, ocupă loc minim şi în general au mişcări stingherite, dacă nu calculate.
Buenos dias, muy bien, si si. Fete cu flori roşii mari în păr, tânguiri gităneşti, negri plimbând standuri cu ochelari de soare printre mesele de clienţi, cârduri de fete escortând un măgar împopoţonat cu panglici colorate pe care tronează o novia ce urlă în megafon, acoperind muzica melancolică de chitară. O doamnă îşi înmoaie tacticos pâinea în cafea. Hm. La masa de alaturi, unul din cuplurile acelea la început de relaţie când cel puţin unul din ei simte nevoia să vorbească încontinuu despre absolut orice: valori, trăiri, experienţe blabla. Ea e cea care vorbeşte întruna într-o engleză uşor demonstrativă de student Erasmus, el ascultă resemnat, aprobă admirativ, încercând să pară cât de cât activ în discuţie. Peste câteva luni o să-şi amintească cu uşoară jenă despre aceste prime tatonări. Dacă vor avea ce.