La colţ cu magazinul Gemenii, o bătrânică de 1 metru jumătate şi un gardian de 2 metri stau de vorbă. Numai că bătrânica se uită în sus şi are o privire rugătoare, amestecată cu smerenie. Ei, ce probleme, aud. Ţine un bucheţel de lalele de vânzare. Atâta mai are de vândut. Poate c-a fost singurul bucheţel pe care l-a putut încropi din grădina ei de 2 metri pătraţi. El îi spune ceva impasibil, cu voce coborâtă, calmă. Nu vrea scandal, dar bătrânica strică imaginea magazinului. Nu se cade. Aici vin doamne cochete, sensibile.
Eu stau ţintuită de cealaltă parte a străzii. Mai că-mi vine să mă repăd printre maşini să-i iau buchetul, să nu mai aibă de ce sta acolo. Să meargă acasă în bucătărioara ei cu muşcate, perdeluţe bej la geam şi cu ceainicul ţiuind pe aragaz. Sper că are unde să se ducă. Dar chiar în clipa asta o doamnă cu pelerină îi întinde 10 lei, ia buchetul, spune „Spasibo” şi dispare în mulţime.
Bătrânica împătureşte cei 10 lei, se apleacă după cele 2 genţi de la picioare. Gardianul îi supraveghează mişcările. Mi se îneacă privirea dosită de ochelarii de soare. Mi-e atât de jale încât tot verdele ăsta primăvaratic şi căldura moale din jur îmi stau în gât.