McDonalds din piaţa Maggiore din Bologna. Duminica la prima oră găseşti doar pensionari citindu-şi ziarul în timp ce sorb dintr-un espresso foarte scurt. Unii tăcuţi, alţii conversând febril. "Poiana lui Iocan în variantă italiană", zice N. Pe la 12 se aglomerează instant. Găsesc două locuri în colţul nostru preferat cu vedere spre stradă şi îi fac semn să-şi facă drum până acolo. În timp ce desfacem mâncarea, N îmi zice că o doamnă din faţa noastră cu privirea ridată ne observă îndelung cu ochi materni, jinduitori. O iscodesc şi eu cu coada ochiului şi ni se întâlnesc privirile. La aceeaşi masă cu ea, alte 2 doamne poartă însemnele estului: priviri bătrâne, gesturi stinghere, dialog şoptit. Nu ştiu cum ne simţim şi noi două mai acasă printre atâtea mame. Alte două femei îşi fac loc printre scaune. Una are pe tavă un cappuccino, iar cealaltă doamnă caută din priviri o tavă liberă. Instalate, încep să scoată discret din geantă: un pachet de biscuiţi, un măr, un cuţit şi 2 ambalaje de hârtie care par să conţină sandvişuri. Fiecare va aşeza cu preocupare pe tava celeilalte ce a adus de acasă: pachetul de biscuiţi e împărţit în 2 (merge bine cu cappuccino), mărul este curăţit de coajă cu mişcări încete şi tăiat în 2, sandvişul cu şniţel va fi schimbat cu un sandviş cu şuncă. N îmi arată că şi doamnele din stânga care vorbesc într-o limbă slavă au făcut la fel. La masa din spate stau înghesuite alte doamne de vârstă medie care discută intens în „moldo-română”, amestecând frumos accentele într-o conversaţie veselă de duminică. „Uite cum se face Unirea”, chichoteşte N...