Cât sufăr când cineva îşi pune căştile lângă mine.
Înghit apă şi mă lichiefez pentru că nu ştiu ce să-ţi spun.
Ne sunăm şi nu spunem o vorbă sau râdem înfundat.
Ai putea crede că ne spunem o mie de lucruri prin tăcere, dar nici pe departe, pentru că toate lucrurile nevorbite, toate fricile, toată furia, tot tremurul
vin abia după.
E ca un preambul în care nu se întâmplă nimic al unui text care nu a mai fost scris.
O suprafaţă pe care te zvârcoleşti psihotic până te întinzi bine-bine
Exact asta vreau să zic:
Să te desfaci
Să te expui
Să te extinzi
Vreau să ştiu cum e.