În dimineaţa zilei de 7 decembrie anul curent (adică ieri) la ora 8 primesc un sms de la cei de acasă cu următorul conţinut “Băsescu e preşedinte! Basarabia va fi fericită”. Încă o dată, mesajul conţinea propoziţia premonitorie “B. va fi fericită”. Carevasăzică, noi toţi cei din limitele spaţiului prutonistrean (chiar şi eu din afara lui) vom avea de acum încolo linişte sufletească şi vom inspira în piept fericirea picurată cu dărnicie de noul preşedinte.
Credeam că suntem imuni la politică, că tot bâlciul ăsta absurd e doar bâlci şi nu are treabă cu fericirea noastră.
Deşi am pufnit ironic când am citit mesajul de acasă, mi-am adus aminte de un revelion recent. În acel an am vrut să ascultăm mesajul de felicitare al preşedintelui. Fireşte că nu pe Voronin nu l-am avut în vedere. Pe domnul cărunt şi cu vorba strâmbă l-am renegat încă de la începuturi (poate tocmai de asta atât de mulţi basarabeni îl simpatizează pe B., fiindcă noi nu am avut un preşedinte al nostru). Deci în acea seară de pomină stăteam în picioare şi ne uitam sărbătoreşti la ecranul TV, ne bucuram pentru români că intraseră în UE deşi bucuria noastră avea un gust amărui: uite că am rămas singuri în faţa ursului de la est…
Ştiu că e o prostie să-ţi dedici momentul dintre ani unui pariu naiv şi să ai o miză ca asta. Totuşi după ce a felicitat toată suflarea românească de pretutindeni, Băsescu ni s-a adresat şi nouă, ne-a vorbit nouă, de parcă ar fi ştiut că în spatele unui ecran o famile stă în picioare cu paharele în mână aşteptând mesajul lui de felicitare. Pariul a fost câştigat, noi am răsuflat uşuraţi cu atâta recunoştinţă, că dacă l-aş fi avut în faţă l-aş fi îmbrăţişat sau i-aş fi pupat mâna ca unui popă.
Şi acum nu pot decât să constat cât de mult s-a băgat politica în familiile noastre, mai ales pentru noi basarabenii…zicea cineva că în Basarabia e imposibil să fii apolitic.