Strofe pentru zăpadă

solemnitate albă, rece, fatală, mută şi divină

tu vii cu graţii de Madonă sau de Fecioară bizantină

şi pleci cu gesturi de bacantă, stigmatizată de păcate.

/Ion Minulescu/

politikia şi fericirea

În dimineaţa zilei de 7 decembrie anul curent (adică ieri) la ora 8 primesc un sms de la cei de acasă cu următorul conţinut “Băsescu e preşedinte! Basarabia va fi fericită”. Încă o dată, mesajul conţinea propoziţia premonitorie “B. va fi fericită”. Carevasăzică, noi toţi cei din limitele spaţiului prutonistrean (chiar şi eu din afara lui) vom avea de acum încolo linişte sufletească şi vom inspira în piept fericirea picurată cu dărnicie de noul preşedinte.
Credeam că suntem imuni la politică, că tot bâlciul ăsta absurd e doar bâlci şi nu are treabă cu fericirea noastră. Ce dramă pentru românii din B. dacă procentele lui Geonă le depăşeau pe cele ale lui Băsescu. Peste 94 la sută dintre votanţii de peste Prut şi-au pus nădejdea în cel din urmă. Dacă ieşea Geoană, idealul cetăţeniei s-ar fi transmis probabil pe cale ereditară: iubite nepoate, măcar tu din neamul nostru să ajungi roman pe hârtie, eu am să te veghez de sus…
Deşi am pufnit ironic când am citit mesajul de acasă, mi-am adus aminte de un revelion recent. În acel an am vrut să ascultăm mesajul de felicitare al preşedintelui. Fireşte că nu pe Voronin nu l-am avut în vedere. Pe domnul cărunt şi cu vorba strâmbă l-am renegat încă de la începuturi (poate tocmai de asta atât de mulţi basarabeni îl simpatizează pe B., fiindcă noi nu am avut un preşedinte al nostru). Deci în acea seară de pomină stăteam în picioare şi ne uitam sărbătoreşti la ecranul TV, ne bucuram pentru români că intraseră în UE deşi bucuria noastră avea un gust amărui: uite că am rămas singuri în faţa ursului de la est…Îi ascultam urările de an bun şi roditor şi altele, plus mulţumiri şi sentimente de mândrie pentru toţi românii, încă nu bătuse miezul nopţii, anul vechi nu se sfârşise, noi urmăream ca la un meci de fotbal, ca la un concurs de patinaj sau de gimnastică să vedem dacă preşedintele ăsta al tuturor românilor se va gândi şi la noi…
Ştiu că e o prostie să-ţi dedici momentul dintre ani unui pariu naiv şi să ai o miză ca asta. Totuşi după ce a felicitat toată suflarea românească de pretutindeni, Băsescu ni s-a adresat şi nouă, ne-a vorbit nouă, de parcă ar fi ştiut că în spatele unui ecran o famile stă în picioare cu paharele în mână aşteptând mesajul lui de felicitare. Pariul a fost câştigat, noi am răsuflat uşuraţi cu atâta recunoştinţă, că dacă l-aş fi avut în faţă l-aş fi îmbrăţişat sau i-aş fi pupat mâna ca unui popă.
Şi acum nu pot decât să constat cât de mult s-a băgat politica în familiile noastre, mai ales pentru noi basarabenii…zicea cineva că în Basarabia e imposibil să fii apolitic.
Doamne, te chemasem ieri să vii să ne faci dreptate, că nu ne descurcăm aici singuri de capul nostru, dar nu, nu mai e nevoie, Băsescu ne va face fericiţi. Aşa cred ai mei.

preşedinţi pe jumătate

Şi când te gândeşti că jumătate dintre românii votanţi îşi vor pierde subit cheful de viaţă când vor afla rezultatele finale ale alegerilor, profund scârbiţi de noul preşedinte şi de prostia celeilalte jumătăţi. Cele două tabere nu-şi vor avea locul împreună în aceeaşi societate, nu se vor putea tolera, iar cel puţin un an de la catastrofă simpatizanţii celui insuficient ales îl vor înghimpa cu critici pe cel "majoritar" ales şi vor ofta cu supărare la fiecare ştire lugubră de la protv.

Eh, Doamne, nu mai bine să cobori dumneata pe o scăriţă de aer din înalturi şi să te aşezi stăpân pe tronul dumitale sacru chiar acilea în centrul pământului…de ce atâtea dispute, când există unul Dumnezeu, tatăl atotţiitorul, făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor şi nevăzutelor…oare nu-i aşa?

Ce mi-e şefia laică, ce mi-e împărăţia cerurilor.

the end of the journey

Aştepţi să se facă ora târzie, să nu mai fii bun de nimic, să fii fără vlagă, mistuit de somn şi oboseală. Asculţi placid ţipetele din căşti şi ele mai că se transformă într-un legănat duios care te reconfortează. Te gândeşti cu oareşice mulţumire la momentul când o să te vâri sub plapumă, o să te pui pe burtă cu obrazul înfundat în pernă, cu picioarele şi cu mintea bine întinse.
Ah, da, cea mai mare bucurie la sfârşitul unei zile este să stingi lumina.

regatul sunt Eu

Ultimul apologet s-a retras cu politeţuri.

Măria Ta, mută-ţi tronul.

esenţialism

Dar a venit orbul la mine şi mi-a spus:

lasă-ţi, frate, unghia în pace,

dacă ai un ochi în vârful ei,

de ce să-l spargi???

/nichita stănescu a avut viziunea asta/