Nu-i aşa că îţi doreşti deseori o dimensiune, un buzunar ascuns al timpului în care să te piteşti şi în care să-ţi dezlegi nodurile toate din minte – un timp al tău şi un loc al tău – un cronotop, altfel spus, potrivit pentru toate socotelile tale. Dacă am parafraza o zicală ştiută, am zice că nu te ogoieşti până nu îţi afli locul şi timpul. Şi dacă ziua nu ai tihnă, atunci noaptea trebuie să te opreşti şi să faci lucrurile pe care nu poţi să le faci atunci când nu ai tihnă.
Noaptea este un timp care se desface lent, e o deschidere captivă, o întindere pe care trebuie să o cuprinzi. Noaptea are limite. De asta e captivă. De câte ori nu te-au iritat zorii care veneau brutal peste tine, când tu nu ţi-ai fi dorit decât onoapte largă, cuprinzătoare, răbdătoare. Şi lumina aia de început de zi pe care trebuia să ţi-o asumi, care te scotea forţat din intimitatea nocturnă, dictându-ţi autoritar să te refugiezi în pat, pentru că nici o zi nu poate urma unei nopţi fără parcurgerea unui interval.
Unii savurează regimul nocturn. Unii se înfruptă din voluptatea privaţiunii de somn, lungindu-şi suferinţa, având în minte ideea fixă potrivit căreia cu cât amâni intervalul (ca pe un deznodământ narativ), cu atât mai delicioasă e preclipa intrării în interval.Cât hedonism în asta. Unii se mângâie cu gândul că atunci când vor ieşi din interval, când vor deschide ochii, vor avea un motiv pentru care să accepte lumina zilei. Exact. Pentru unii, lumina zilei devine nesuferită, atât de confortabil le e adăpostul nopţii.
O zi trecută e un prilej pentru debutul alteia. Noaptea e scoasă din ecuaţie. E o fază tranzitorie. Un timp netimp, fără durată, un intermediu pentru interval.
De asta trebuie să-l lărgim. Mereu-mereu.
Nu îţi pot dori un timp larg decât pentru a-ţi crea premisele unui interval îngăduitor cu tot ce insişti să faci, cu tot ce n-ai reuşit să faci peste zi, iar răgazul serii şi promisiunea nopţii să fie şansa ca tu să trezeşti într-o altă zi (imediată) plin de voie bună şi mândrie că cealaltă n-a fost irosită (chiar dacă tu i-ai mai făcut o extensie, prin a-ţi amâna intervalul).
Nu îţi pot dori un timp larg decât pentru a-ţi crea premisele unui interval îngăduitor cu tot ce insişti să faci, cu tot ce n-ai reuşit să faci peste zi, iar răgazul serii şi promisiunea nopţii să fie şansa ca tu să trezeşti într-o altă zi (imediată) plin de voie bună şi mândrie că cealaltă n-a fost irosită (chiar dacă tu i-ai mai făcut o extensie, prin a-ţi amâna intervalul).