Sâmbătă noaptea, trecut de ora 3. Scoatem căştile din urechi, închidem calculatorul, strângem lucrurile din jur şi plonjăm vitejeşte în pat. Gata, stingerea.

Când îmi era cel mai linişte, încep să disting tot mai clar sunetele din “La Vie en Rose” de undeva de la apartamentul de sus…Fix la ţanc, mulţumesc.

aşa-i când rămâi acasă să lucrezi.
scrii şi tai, scrii şi tai, roteşti ochii în jur şi observi pe masă o oglindă şi un aparat foto.
unu, doi, şi narcisa-i gata.

Czesc!

Cum stau aşa în camera mea cu pereţi verzi şi lumină caldă, prielnică, cu sunete plăcute în surdină, cu cafea fierbinte alături, sătulă şi, în general, împăcată cu toate cele, urzind calm la proiectu-mi pentru următorii 3 ani, o feerie brută îmi viermuieşte tot dinlăuntrul şi nu ştiu cum s-o cuminţesc.
Şi simt cum toate potenţialităţile bune mi se aşază în faţă, mai să le ating cu mâna, mai să le netezesc pe cap.
Abia aştept, Varşovio. Am sufletul în gură şi nerăbdarea în gât. Czesc.