carieră

A-ţi dori mai mult, a-ţi face planuri mari când te simţi mic, vulnerabil şi neputincios, e ca o formă de trufie, un efort pervers de a-ţi transcende limitele (percepute) pentru a tinde către ceva ce (crezi că) nu meriţi.

Tupeul maximal, impostura dezumanizantă, iată ideologia zilelor de azi.

leru-i ler sau cum mi-am petrecut sfârşitul lumii

În gara din Cluj cântă Vivaldi. Nu-s bilete la Iaşi. Fără loc. E vacanţă, îmi spune apăsat doamna de la ghişeu. Cum fără loc, în picioare? Pe hol? Toată noaptea? Super. Sfârşitul lumii anunţat demult de mayaşi mi se prefigurează acum cu oareşice certitudine. 

Nici un scaun liber în sala de aşteptare. Mai mult muncitorime, proletariat obidit. Lume care aşteaptă să treacă timpul. Cumva. Mă plimb cu rucsacul greu de colo colo ca un om fără căpătâi. Mă reazem de perete şi mănânc unul din cele 6 sandvişuri pregătite din Budapesta. Fără poftă dar cu năduf de om pribeag. Se anunţă trenul de Bistriţa şi se eliberează vreun sfert de sală. Mă trântesc pe 2 scaune cu tot cu rucsac şi scot punga de alune. Un brăduţ simpatic. Plus imagini fără sunet la un ecran suspendat. În schimb glasul lui Hruşcă inundă duios sala. Mesia, chip luminos. Doi turmentaţi se aşază în faţa mea. Tot spre Iaşi. Vom fi tovarăşi de culoar. Toţi aştia de aici mergem la Iaşi. O să fie vesel. 

Cum stau supărată pe toată lumea, dar mai ales pe mine, un nene în uniformă roşie vine spre mine cu o privire cam severă. Mi se pare o glumă, aşa că nu reacţionez. Dintre atâţia beţivi, tocmai felul în care stau eu pe scaun l-a deranjat. Sunt atât de obosită încât, dacă tot e anunţat sfârşitul lumii pentru seara asta, prefer să-l prind cu picioarele aşezate turceşte în gara din Cluj cu un nene în uniformă roşie privindu-mă sever. După ce am emis hotărârea asta cu validitate internă, dumnealui îmi aruncă fioros: Stai pe scaun ca toată lumea, că dacă nu, te dau afară. Mă prăpădesc de ruşine şi nu-mi vine să cred. Beţivii schimbă priviri mândre, apoi se simt îndreptăţiţi să intre în vorbă. Suveranul roşu se mai plimbă încă o dată ameninţător prin zonă, de aceea un camarad m-avertizează complice: „Vezi că vine iar!” Duhneşte a vin stricat dres cu usturoi. 19.50. Încă o oră jumate. Hruşcă. Unu' doarme pe spate cu gura deschisă. Mă tem c-o să-i intre luminiţele toate şi cântecele de Crăciun direct pe gât.

- Murim în seara asta, fraţilor.

- Hehe, azi e 21 sau mâine?

- Tu n-ai murit, mă?

- O fo' sfârşitul lumii...
- Sfârşitul lumii s-o amânat, adaugă altul împăciuitor.

- La Iaş' mergeţi? Zăpadă mare la voi. Îi ninge p-ăia din Moldova de-i îngroapă.

- ...Acasă-n Huşi nu-i de lucru, o dat firma faliment. Am găsit aicea, lucrez de 6 ani. Am cazare, mâncare, ţigări şi 15 milioane. Nuş, poate câştigă alţii mai bine, parlamentari,...Nu-i lucru uşor, încărcăm buştenii manual, nu avem macara, dacă mi se blochează tractorul, nimenu nu m-ajută, trebuie să mă dau jos să trag de cablu, acum câţiva ani nu ştiam să pornesc nici maşina. Nu ştiam. Îi greu, până ajungi. Mulţumesc lui Dumnezeu, mi-am luat maşină, am motocicletă. Am telefon mişto.

Îl scoate. Mâinile-s muncite, butucănoase. Un băietan mărunţel într-o geacă de piele cu umeri largi. Tuns periuţă cu câteva fire lăsate în faţă, unse cu gel. Pe după urechi şi-a tras 2 dungi albe.

- Hristoşelu' mamii voastre. Bă, tu vrei să te sudui? Adu o bere, serios.

- De care? La 7 lei?

- Nu ştiu, mai ieftină. Hai, Costică, hai du-te.

Costică vine cu berea. Însetatul se repede s-o desfacă dar o varsă pe jumătate pe jos. Te vede camera, 5 milioane amenda, îi zice blând un camarad. 

- Trăiască moldovenii, vociferează altul. Şi ardelenii, adaugă după câteva secunde.

Două doamne cumsecade conversează.

- Cât e la voi săpunul? Ăsta...do-vee.

- Patru lei.

- Înseamnă că aici e scump.

- Cât e?

- Patru lei douăzeci.

Cealaltă strânge din umeri.

- ...Adevăru-i că...iei d-ăsta ieftin şi miroase într-o primă fază, apoi după 2-3 spălări se duce. Dar aşa, am luat Dove de la Lidl şi are un miroooos...

- Murim în seara asta, un alt turmentat cu voce sonoră ne mai aminteşte o dată la toţi.

Un altul face eforturi să articuleze răspicat o rugăminte: Ţi-am spus să mă laşi să dorm li-şti-nit!

- Hai naşule, sărbători fericite!

Şi leru-i ler, adaug eu în gând. În lumina asta chioară mă simt fix ca într-un tablou de Bosch. 
Mai stau 5 minute şi plec.