impas

când mama îşi cere scuze că te sună.

stomacul meu vrea să fie violoncel

când ascult ceva insuportabil de frumos, se întâmplă să stau cu burta lipită de şira spinării, pentru că deseori îmi închipui că cineva se joacă cu intestinele mele pe acordurile muzicii în cauză.

răbdarea lecturală

Parcă vreau iar să mă prindă valul acela înţepător şi atunci, înainte de a mă prăbuşi printre perne, pulverizez rapid câţiva stropi de parfum. Un fular molicel în jurul gâtului sporeşte starea de bine. Dar înainte de asta, am nevoie de un suflu nou-nouţ în gură şi de mâini înmiresmate şi înmuiate cu cremă.

Mă-nconjor cu cărţi, carevasăzică. Mai mereu mi-e greu să aleg o singură carte, aşa că mi le aduc aproape pe toate cele posibile. O iau pe prima, trec de prima pagină şi de dedicaţii, citesc câteva rânduri din prefaţă şi jubilez de încântare.

Am impresia că o să mă prindă zorii cu cartea aceea în mână, dar nu mai pot de nerăbdare să trec rapid cu ochii şi prin celelalte. Trec iute la următoarea. Acelaşi entuziasm, aceeaşi euforie livrescă. Apoi ca o combustie rapidă, interesul se rarefiază. Sună telefonul, mi se face foame-sete-frig-somn, îmi aduc brusc aminte că am ceva urgent de făcut etc. Îmi promit că revin repede, că pauza va fi insignifiant de scurtă. Dar parcă ştiu, după un vag sentiment de vină, că vor urma alte şi alte infidelităţi.

Ce e şi cu cititul ăsta, o plăcere scurtă şi mereu amânată.