- Doamne, au în Republica Moldova nişte dulciuri...aşa bune...de nu-i adevărat şi mai au, nu ştiu dacă ţi-am spus, lapte concentrat, e...un lichid păstos şi dulce şi ei pun apă şi-l mănâncă, am rămas proastă cand am vazut...
- mmm, they are not humans...
- mmm, they are not humans...
O bună prietenă glumea mereu că ea ar vrea să se mărite cu un basarabean. Ştia de la mine că Moldova e ţara oamenilor blânzi şi cuminţi, chit că-i o viziune idilică, de poveste a unui ţinut vrăjit în care copiii râd mereu în timp ce-şi îndeasă în gură dulciuri de toate felurile, iar părinţii lor cinstesc vinuri de soi şi şampanie aleasă la orica masă şi cu orice prilej. Îşi conturase în minte imaginea unei Basarabii a cuminţeniei, a calmului şi a vorbei şoptite, a bunului simţ şi a judecăţii oneste.
- Cred că un basarabean nu m-ar minţi niciodată. N-ar fi în stare, n-ar şti cum, voi n-aţi apucat încă să învăţaţi ce înseamnă perversitatea.
Eu chicoteam, dar nu îndrăzneam s-o contrazic. Eu nu ştiu ce-i Basarabia. Mi-ar fi plăcut să rămână landul dulciurilor şi al copiilor voioşi şi al părinţilor cuminţi care preţuiesc vinul bun. Şi al fetelor blonde cu privirea albastră. Dar ştiu că asta-i o versiune mult bucolică, mult reducţionistă. Acum mi se face o frică teribilă de liniştea forţată şi grea pe care am să o găsesc la Chişinău.
Mă duc. În noaptea asta am să trec vama, am să-i înfrunt cu demnitate pe inchizitorii de la Prut şi am să transcend în ţara mea de tristă faimă.
Wish me well.